Castelul Sturdza de la Miclauseni

Actualul castel este monument istoric de arta gotica, a fost construit intre anii 1880 si 1904 de catre George A. Sturza si sotia sa Maria (nascuta la Ghica) pe locul unui vechi conac construit in 1755. Cea mai mare parte a decoratiunii exterioare a castelului se bazeaza pe detaliile stemei sturionului. In interior, sub indrumarea arhitectului iesean Reinecke, tavanul si peretii sunt pictati cu tempera, cu modele geometrice si florale. Majoritatea mobilierului, usilor si ferestrelor sunt sculptate din mahon. Scara centrala foloseste marmura dalmata, iar soba foloseste teracota sculptata si pictata. Castelul are o biblioteca extinsa si mai multe colectii:

1. colectia de arme si costume medievale complete, pentru cal si calaret, din secolul al XVI-lea (disparuta);

2. colectia de bijuterii (disparuta);

3. Museum Familiarum, care continea piese extrem de rare arheologice, numismatice si epigrafice

4. o colectie de busturi in marmura de Carrara si de tablouri vechi in ulei, reprezentand stramosi ai familiei Sturza (disparuta dupa 1945).

Construit in stil neogotic, Castelul sau Palatul Sturdza a fost ridicat in perioada 1880-1904 de Gheorghe Sturdza si sotia acestuia, Maria in satul Miclauseni. Foarte usor putem numi aceasta constructie “Castel pentru Maria” deoarece acesta a fost ridicat in cinstea Doamnei Sturdza, doamna mai tanara cu 11 ani decat Cheorghe Sturdza si care nu se putea adapta zonei in care s-a mutat dupa casatorie.

Despre Castelul Sturdza

In aceste momente, castelul se afla in proprietatea Mitropoliei Moldovei si a Bucovinei. Manastirea Miclauseni este inclusa si ea pe lista cu monumente istorice care fac parte din judetul Iasi, alaturi de Biserica “Sfintii Voievozi” si Biserica “Buna Vestire” care dateaza din 1787. Domnitorul Alexandru cel Bun a daruit vornicului Miclaus o mare bucata de pamant situata in jurul Luncii Siretului; asta se intampla in jurul anului 1410, iar dupa moartea vornicului mosia devine cunoscuta sub denuirea de Miclauseni. La peste 180 de ani distanta, urmasii vornicului vand mosia catre Simion Stroici, vistier care construieste un conac pe aceste meleaguri. In anul 1622, prin testament, satul Miclauseni impreuna cu toate imprejurimile si acareturile acestuia devine proprieteate a Lupului Prajascului, a nepoatei sale Safta si fiului Grigore. Locuitorii satului Miclauseni, poarta nume de meserii: Bucataru, Moraru, Curelaru, Surugiu, etc si traiau in case mici si saracacioase, bordeie construite pe mosie si pe cursul apei din preajma conacului boieresc.

1752 este anul in care vornicul Sturdza Ioan reconstruieste conacul, adaugand constructiei initiale demisol si parter si dand forma de cruce constructiei initiale. Noua constructie este dotata cu 20 de camere (fiecare etaj are cate 10 camere); un grajd care adapostea numai cai de rasa, cai care participau la intrecerile ce se desfasurau la mosie si mai tarziu, in anul 1821-1823 avea sa se construiasca aici o biserica. Dimitrie Sturdza, fiul domnitorului Sturdza este cel care a ordonat construirea bisericii si a imbogatit constructia cu o catapeteasma construita in stil baroc dar si cu numeroase obiective de cult valoaroase. Mai tarziu, fiul lui Dimitrie, Alecu Sturdza Micausan, amenajeaza pe o portiune de 42 de hectare de jur imprejurul conacului un parc decorat in stil englezesc, cu arbori ornamentali si flori care incununau alei; tot el e cel care s-a ocupat de imbogatirea bibliotecii cu numeroase carti si rare manuscrise . Alecu Sturdza moare in anul 1849 rapus de holera si este inmormantat in biserica mosiei; dupa moartea sa, de administrarea conacului se ocupa Catinca, sotia sa ramasa atunci vaduva. Aceasta lasa mosia mostenire fiului lor, George A. Sturdza, cel care in anul 1869 se casatoreste cu fiica scriitorului Ion Ghica, Maria Ghica si care incepand de atunci se muta la mosie.

Pentru sotia sa Maria, George Sturdza grabeste refacerea conacului; ca masuri urgente acesta vinde cateva paduri care se aflau in preajma si ia un imprumut de 100.000 de lei de la Societatea de Credit Funciar Roman, se obliga sa plateasca imprumutul in bani de aur si pune gaj mosia Miclauseni. 1880-1904 reprezinta perioada in care pe vechea mosie a aparut un frumos palat construit in stil neogotic, palat care seamana izbitor de mult cu palatele feudale in Apuseni, Palatul Culturii din Iasi dar si cu cu Palatul Domnesc din Ruginoasa. Arhitectii constructiei sunt Iulius Reincke si I. Grigsberg si au prevazut castelul cu etaj, mansarda si numeroase decoratiuni in stil Art Nouveau realizate de Iulius Reincke. Printre decoratiunile exterioare se numara si stema inspirata de blazonul familiei Studza: un leu cu sabie si ramura de maslin. Maria Sturdza, pictorita, il ajuta pe acesta la pictarea castelului si ilustrarea multora dintre poeziile lui Vasile Alecsandri, poet care statea in vecinatatea mosiei. Turnuletele neogotice, amurile medievale, sala de manej, turnul de intrare cu pod peste santul de apa, sunt decoratiuni de influenta neogotica. La interior, castelul beneficiaza de decoratiuni fine si scumpe ca: scari din marmura de dalmatia, mobilier din lemn de trandafir, sobe din teracota, portelanuri si faianta scumpa, parchet din mahon, stekar si abanos, precum si pereti si plafoane pictate in ulei. Valoarea castelului este cu mult crescuta de cartile (peste 60.000 de exemplare), manuscrisele si documentele cu mare valoare pe care acesta le adaposteste, dar si de arme, bijuterii si argintarie. Ecaterina Sturdza, singurul copil al cuplului Maria (Ghica) si George Sturdza se casatoreste in anul 1897 cu Serban Cantacuzino, fara a avea mostenitori insa. Dupa moartea acestuia, in anul 1918 aceasta il infiaza pe varul ei, Matei Ghica Cantacuzino, var care nu este interesat de castel si mosia acestuia, astfel incat migreaza in Occident in timpul celui de-al doilea razboi monial.

La 1907, ca urmare a rascoalelor taranesti care s-au desfasurat in decursul acelui an, locuitorii Miclauseniului si cei din Buta s-au adunat in grupuri si au batut la poarta castelului Surdza. Ca urmare a acestui gest, fiecare familie de tarani s-a ales cu pamant. In timpul primului Razboi Mondial, Castelul Sturdza a tinut locul unui spital militar in vreme ce Maria Ghica Sturdza si Ecaterina Cantacuzino Sturdza au ajutat la ingrijirea ranitilor cot la cot cu infirmierele. Anul 1921 aduce dreptate de partea taranilor, si datorita Legii Agrare, acestia sunt improprietariti cu aproape 1700 hectare de pamant parcelat in 810 loturi. Daca pana la 1944 palatul a fost administrat de Ecaterina Cantacuzino, acum aceasta il paraseste ca urmare a apropierii frontului de razboi; impreuna cu ea aceasta a luat cadourile care apartineau bisericii si a predat Episcopiei doua inventare ale bibliotecii castelului, biblioteca ce detinea titluri de mare valoare la acea vreme si acum pentru Romania. In 1944, iarna, castelul foloseste drept loc de popas pentru prizonierii de origine germana si bibilioteca sufera pierderi importante atunci datorita soldatilor rusi care intretineau focul cu importante titluri care imbogateau atunci rafturile. Jacob Popper și Jean Ackerman sunt cei doi eroi care au salvat o parte din cartile ramase cu ajutorul unui camion al Apararii Nationale. O parte din volume au fost depuse la ARLUS Iasi, o parte au fost vandute Bibliotecii Centrale Universitare si o parte au fost scoase din tara; volumele care au fost salvate de Ecaterina Cantacuzino Sturdza si predate catre Episcopia Romanului s-au intors ulterior la aceasta.

La scurt timp dupa ce Ecaterina a ramas vaduva si mai ales ca urmare a faptului ca aceasta nu a avut urmasi impreuna cu sotul ei, s-a calugarit sub numele de maica Macrina. In 21 aprilie 1947 ea a donat catre Episcopia Romanului Castelul Miclauseni impreuna cu parcul de 30 de hectare care il inconjoara si biserica ctitorita de Gheorghe si Maria Sturdza; principalul scop al donatiei sale a fost amenajarea in acest lacas a unei manastiri de maici. Comunistii desfiinteaza in 1953 asezamantul manastirii si terenul intra in proprietatea statului; maicile sunt mutate tocmai la Schitul Cozancea din Botosani. Ecaterina Cantacuzino moare aici, la schitul Cozancea si ramasitele sale trupesti sunt aduse pentru a fi ingropate in 1970 alaturi de resturile trupesti ale familiei sale la cimitirul de langa Biserica din Miclauseni.

1960 este anul in care Castelul de la Miclauseni devine sediul Centrului de Plasament pentru copii cu handicap psihic sever; tot aici incepe sa functioneze o scoala cu program special. 8 ani mai tarziu, mansarda castelului si acoperisul sunt mistuite de un incendiu puternic care impreuna cu apa care a ajutat la stingerea acestuia lasa urmari grave asupra peretilor. Cladirea s-a degradat puternic in timp, deoarece nu a mai fost intretinuta; usile si ferestrele au fost ciopartite, parchetul a fost scos si semineele sparte. In anul 1985 un nou inceniu isi pune grav amprenta asupra castelului.

Castelul este retrocedat Mitropoliei Moldovei si Bucovinei in anul 2001; la 3 octombrie 2003 a fost data o Hotatare de Guvern prin care s-a hotarat reconditionarea de urgenta a Castelului Sturdza. Mai tarziu cu un an, s-a obtinut un imprumut de la Banca Mondiala cu ajutorul careia Mitropolia Moldovei si Bucovinei a demarat lucrarile de reparare la castel si la dependintele acestuia: s-a consolidat si restaurat cladirea castelului si a constructiilor adiancente, lucrari care trebuiau sa fie urmate de zugraveala peretilor interiori si exteriori; pana la momentul acesta lucrarile nu au fost finalizate.

Mitropolia Moldovei si Bucovinei vrea sa organizeze la castel un muzeu si un centru de conferinte; cladirile din jur ar urma sa serveasca drept spatiu pentru un centru de zi destinat persoanelor in varsta. Tot la Castelul Sturdza in anul 2003 au fost filmate cateva scene din filmul “Orient Expres” al regizorului Sergiu Nicolaescu.

Biblioteca Miclauseana

Biblioteca Miclauseana s-a infiintat in timp prin dobandirea fiecarui castilian, cei mai entuziasti bibliofili sunt logopatul Dimitrie Sturza (1756-1846), fiii sai Costache Sturza-Scheianu (ca. 1790-1860) si Alexandru (Alecu) Sturza- Miclausanu ( 1803-1848, mormantul sau se afla in biserica), iar fiul acestuia din urma, Dimitrie A. Sturza (1833-1914, mare numisist si istoric, secretar si director al Academiei Romane. Este George, care a construit actualul castel). Aceasta extraordinara biblioteca privata contine aproximativ 60.000 de volume, inclusiv carti antice si multi sefi de stat sau editii foarte rare. In cartile romanesti, cele mai multe sunt editii princiare din secolul al XVIII-lea si al XIX-lea, aproape toate exemplare ale cronicilor romanesti si tiparituri sau manuscrise religioase in slava si romana din secolul al XVI-lea pana in secolul al XIX-lea.

Din pretioasa Biblioteca Miclauseana s-au mai pastrat doar cateva mii de carti, multe deteriorate, mii de scrisori si documente (actualmente in posesia Arhivelor Statului). Celelalte volume au disparut in anii 1944-1945, cand Ecaterina se afla in refugiu la Roman. Disparute sunt si cele doua inventare ale Bibliotecii pe care Ecaterina Sturza Cantacuzino le-a predat Episcopiei de Roman, de unde au fost ulterior luate de catre Securitate. Se stie cu certitudine ca sute de carti au fost distruse cu cruzime, fiind arse in sobe pentru incalzire de catre soldatii rusi care au locuit temporar in Castel, ori folosite ca ambalaje in pravaliile din Targu Frumos.

In perioada celui de-al doilea razboi mondial Castelul a fost abandonat, deoarece frontul era prea aproape de el. In aceasta situatie Castelul a fost deteriorat, fiind furate, pe langa cartile si colectiile mentionate, toata mobila si bunurile de valoare. Faptul ca biserica este infrumusetata acum cu pretioasele obiecte liturgice si carti de cult daruite de sturzesti se datoreaza in exclusivitate Ecaterinei, care la plecarea in refugiu a luat cu ea cele mai valoroase obiecte, pe care le-a donat apoi Manastirii. Credinta acestei femei a impiedicat profanarea bisericii in care stramosii ei au inaltat rugi catre Dumnezeu, si in care Domnul va fi slavit de monahiile si surorile Manastirii.

Bine de stiut daca ajungi la Castelul Sturdza

Castelul Sturdza este situat in Satul Miclauseni, la distanda de 20 de km de orasul Roman si 65 de km de Iasi. Acesta este deschis vizitatorilor dupa urmatorul program:

– Luni – inchis
– Marti, Miercuri, Joi, Vineri – intre orele 10.00-16.00
– Sambata, Duminica si la sarbatorile legale – intre orele 13.00-17.00