Palatul Bánffy – Muzeul National de Arta al Transilvaniei

Castelul Bánffy aflat la Bontida, a fost cunoscut ca Versailles-ul Transilvaniei si este un ansamblu arhitectonic construit de familia Bánffy in comuna Bontida, judetul Cluj.

Palatul Bánffy din centrul localitatea Cluj-Napoca este cel mai important edificiu istoric al orasului si in prezent gazduieste sediul Muzeului de Arta.

Palatul Bánffy, cunoscut astazi si ca Muzeul National de Arta al Transilvaniei este una dintre cele mai reprezentative cladiri ale Clujului, cladire construita in stilul baroc de arhitectul de origine germana Johan Eberhard Blaumann. Palatul este amplasat in piata centrala a orasului Cluj Napoca si a fost un etalon de noblete pentru clasa aristocrata; prin constructia palatului, Bánffy György a dorit sa se remarce si sa aiba o locuinta pe masura averii si a rangului sau nobiliar.

Istoricul Palatului Banffy – Muzeul National de Arta al Transilvaniei

Dupa ce contele Banffy si-a terminat studiile la Viena, acesta s-a intors sa locuiasca la Cluj. La momentul constructiei palatului, famila Banffy detinea aici casele Rázmány, Linczeg şi Eperjes cu ajutorul carora s-a format un patrulater in mijlocul caruia Banffy György a dorit costruirea palatului. Constructia cladirii a inceput in anul 1774 si s-a terminat 11 ani mai tarziu, in 1785 (unele surse dau ca an final al constructiei anul 1786), timp in care piata muncii din oras a cunoscut o mare stabilitate, constructia palatului oferind foarte multe locuri de munca.

Desi arhitectul Johan Blaumann nu era initial printre cei mai cautati mesteri ai Clujului vechi, acesta se remarca pe masura ce devine protejatul lui Gheorge Bánffy; la inceputul anilor 1770 capul familiei Bánffy il alege ca arhitect sef pentru palat, pentru ca abia 4 ani mai tarziu sa fie semnat contractul de executie. Suma pentru care arhitectul a construit palatul este una foarte mare pentru acea vreme: 12000 de florini renani, 200 de galeti de vin si 50 de cubuli de grau, comparativ cu salariul sau ca mester constructor al orasului (din suma incasata arhitectul a platit la randul sau mesterii care au participat la constructia palatului). Arhitectul german a fost cel care a realizat si stucaturile tavanelor, stucaturi foarte prost pastrate in timp, dar si alte piese sculptate in piatra, piese pentru care a mai incasat suma de 4000 de florini. La realizarea elementelor decorative in piatra au ajutat si alti mesteri sculptori ca Josef Edlinger si Josef Hoffmayer, mesteri coordonati de Gottfried Hartmann (cel care a realizat balconul cu coloane al Palatului Bánffy) in vreme ce sculpturile care imbraca palatul apartin artistului rococo din Cluj, Anton Schuchbauer. Elementele de tamplarie, tinichigerie si sticlarie au fost realizate de cei mai mari mesteri ai acelor vremuri.

Nu se stie ce cladire a stat la baza inspiratiei pentru arhitectul de origine germana, dar se zvoneste ca este vorba despre un palat vienez sau unguresc; ceea ce se stie insa sigur este ca arhitectul a tinut cont si de sugestiile guvernatorului Bánffy, acesta avand o importanta contributie. Palatul se intinde pe o suprafata patrulatera de 66×48 m si are o curte interioara de 26×26 m.

Printre elementele distinctive ale Palatului Bánffy se disting cele 6 statui care intruchipeaza 6 zei: Perseu, Apolo, Ares (Marte), Pallas Atena (Minerva), Artemis (Diana) si Hercule amplasate pe fatada principala, blazonul familiei Banffy amplasat pe varful balconului, 8 urne, trei grifoni care sustin balconul fatadei din spate in vreme ce ancadramentele semicirculare de la etaj sunt decorate cu statui care intruchipeaza focul, apa, aerul si pamantul (cele 4 elemente principale), primavara, vara, toamna si iarna (anotimpurile) si 4 continente: Europa, Africa, America si Asia.

Cei 6 zei supravegheaza atent de sus activitatea orasului; acestia sunt dispusi cate 3 de fiecare parte a stemei familiei Banffy; cele mai apropiate statui de blazonul familiei sunt zeii razboiului (Ares – Marte) si a intelepciunii (Palas Atena – Minerva), urmati de o parte si de alta de zeul artelor (Apolo) si zeul vanatorii (Artemis – Diana) iar la fiecare dintre extremitati se afla cate un semizeu: Hercule si Perseu. Sculpturile au fost facute de Anton Schuchbauer, unul dintre cei mai importanti artisti baroci din Trasilvania.

Palatul nu era doar resedinta familiei Bánffy (locuinta guvernatorului Bánffy era in aripa principala la etaj); o serie de camere ale palatului, camere situate la parter cu vedere catre piata aveau usi separate si erau inchiriate, aici avand sediul cateva magazine. Palatul era si locul de intalnire a familiei Bánffy cu cei mai importanti oameni ai timpurilor: Imparatul Francisc I si sotia sa Augusta, Printul Maximilian, Imparatul Franz Joseph sunt doar cateva dintre persoanele importante care au stat aici. Tot aici a concertat si Franz List.

Conform testamentului, Gheorghe Bánffy (moare in 1822) a lasat mostenire palatul copiilor sai; acestia erau indemnati sa dea spre inchiriere spatii ale palatului si sa il vanda catre Guberniu la prima Dieta. Scopul vanzarii era ca paltul sa fie transformat in “Casa Statului” sau “Casa Guvernatorului”; Ioan Jósika, urmasul lui Gheorghe Bánffy nu a organizat Dieta pana in 1834 si palatul nu a fost vandut. Dupa moartea lui Bánffy, palatul s-a transformat in locuinta guvernatorului, in vreme ce oficiile Guberniului erau in strada Kogalniceanu; cu ocazia Dietei din 1842 palatul a fost ales sa fie cladirea expozitionala a muzeului ardelenesc, lucru care s-a intamplat abia in anul 1851.

In anul 1861 moare ultimul mostenitor al familiei guvernatorului Bánffy; mostenitorul devine baronul Albert Banffy, comite de Crasna, urmati la Albert si Gheorghe Banffy. Fiul lui Alber Bánffy, Dionisie Bánffy a construit in anul 1927 o cinemateca in curtea interioara, moment in care a fost afectata structura palatului. Momentul constructiei cinematografului a dus la deschiderea unei serii de cafenele si magazine in curtea interioara. Anul 1948 este anul nationalizarii palatului, moment in care Dionisie Banffy si mama acestuia sunt mutati intr-o casa aflata la periferia orasului.

Muzeul National de Arta al Transilvaniei

Muzeul constituie un patrimoniu deosebit de valoros pentru arta romaneasca si europeana; aici se afla o serie de picturi, opere grafice si de arta decorativa din secolele XV-XX, opere care apartin atat artistilor romani cat si celor europeni.

Muzeul de Arta este deschis incepand cu anul 1956 (unele surse mentioneaza anul 1962), dar abia dupa anii 1970 intreaga cladire a fost folosita in acest scop. Tot in aceasta perioada a fost daramata structura cladirii cinematecii. Perioada cuprinsa intre anii 1960 si 1970 a fost una a restaurarilor la palat; pentru o serie de camere s-a refacut bolta, au fost demolati o serie de pereti interiori care nu au facut parte din planul initial al palatului, s-au reconstruit arcadele nordice care au fost afectate in timpul constructiei cinematecii. O alta etapa a restaurarii palatului a inceput in anul 2005.

Muzeul de Arta a beneficiat la deschiderea sa de o mica mosternire de la Muzeul Ardelenesc; piese de mobilier, o mare parte din colectia de curiozitati, opere de arta plastica si colectia “Pinacoteca Virgil Cioflec”. Astazi muzeul adaposteste opere ale lui Stefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Dimitrie Paciurea, Theodor Pallady, Camil Ressu, Vasile Popescu, Oscar Han sau Cornel Medrea; de-a lungul timpului, odata cu deschiderea Muzeului de Arta o serie de transferuri, donatii catre muzeu si achizitii au imbogatit colectia de opere care pot fi astazi admirate aici: Ministerul Culturii, Muzeul National de Arta Bucuresti si Administratia locala (Barbu Iscovescu, Constantin David Rosenthal, Theodor Aman, Gheorghe Tattarascu, Gheorghe Panaitescu Bardasare, Carol Popp de Szathmary, Ioan Andreescu, Karl Storck), Filiala Cluj a Academiei Romane sunt doar cativa dintre cei care au facut donatii catre Muzeul National de Arta al Transilvaniei.

De retinut ca in interiorul muzeului nu mai exista piese de mobilier care sa fi apartinut familiei Bánffy; din averea lor, astazi mai poate fi admirata doar o sanie suflata cu aur si ornata cu grifoni.

De ce sa vizitezi palatul Bánffy

Stramosii familiei Bánffy din Losonc apar prima data in documentele din secolul al XIII-lea. In Transilvania au obtinut proprietati in secolele XIII-XIV, iar blazonul lor cu grifon a aparut prima verset pe biserica evanghelica din Reghin, in secolul al XIV-lea, biserica patronata de familia Bánffy. Numele familiei de Bánffy dateaza din perioada cand unii membri ai familiei au obtinut rang de ban. In locul prezentului palat, primul conducator Bánffy György a obtinut trei case gospodaresti, iar aceste parcele unite s-au extins ajungand in anul 1763 la marimea care a devenit corespunzatoare in vederea indeplinirii scopului fara seaman al viitorului conducator al Transilvaniei.

Palatul a fost construit in perioada 1773 si 1786, in baza proiectelor sculptorului si arhitectului neamt Johann Eberhard Blaumann (1733–1786), nascut in Böblingen (Germania, districtul Baden-Württemberg). Blaumann a aparut in 1756 la Sibiu, insa nu se afla printre mesterii cei mai solicitati. In ciuda esecurilor arhitectului, Bánffy György a devenit protejatul lui si la initiativa lui, in anul 1770 a devenit mesterul constructor al consiliului local din Sibiu. Nici in pozitia ocupata nu cunoastem sa fi primit sarcini mai importante.

Totusi, la inceputul anului 1770 guvernatorul l-a insarcinat cu proiectarea „resedintei” din Cluj-Napoca si in luna ianuarie a anului 1774 s-a si semnat contractul de executie, pact care atesta nivelul de cunostinte in domeniul constructiilor al beneficiarului, intrucat acesta a stabilit ca fatada principala sa fie executata in stil roman, iar curtea interioara in stilul ordinului ionic. A specificat in mod deosebit si modurile de ascundere ale incaperilor. Castigul arhitectului Blaumann a fost de 12000 forinti, 200 galeti de vin si 50 stanjeni de grau, acestea fiind o avere, in comparatie cu castigul lui primit la Sibiu in valoare de 200 forinti anual. Salariile mesterilor insa au intrat in sarcina lui.

O informatie interesanta este faptul ca, dupa finalizarea unor incaperi ale imensului palat, acestea au fost inchiriate, special cu aceasta intentie; incaperile cu fatadele catre strada, situate la parter, au fost construite cu usi de intrare separate, avand destinatia de loc comercial. Locuinta luxoasa a guvernatorului s-a situat la etajul din aripa catre centru. Despre modul de trai al guvernatorului, neintalnit pe meleagurile noastre, ne povesteste scriitorul-nobil Jósika Miklós, iar despre venitul si imbracamintea unor armate de servitori slugi ne informeaza sursele din arhiva.

Palatul era plin de oaspeti de rang inalt, in anul 1817 guvernatorul i-a avut ca oaspeti pe imparatul Francisc I (1792-1835) si pe sotia sa Karolina Auguszta, care au fost in vizita in Transilvania, dar a fost musafir aici si arhiducele Miksa. Palatul a fost vizitat de imparatul si regele Franz Joseph de doua ori, in 1852 si in anul 1887.

Bine de stiut ca sa ajungi aici

Daca ai venit pana aici e musai sa vizitezi intreg orasul Cluj Napoca; pentru asta o sa ai nevoie de cel putin 2-3 zile, asadar te sfatuim sa cauticazare la hoteluri in Cluj Napoca iar intreaga experienta te va face sa iti dai seama ca orasul merita negresit sa revii pentru a doua oara.

Incepe vizita prin Cluj cu Palatul Banffy, care se afla in Piata Unirii la nr. 30; tine cont ca in zilele de luni si marti muzeul este inchis publicului. Deasemenea, luati in considerare ca aici se organizeaza cu regularitate expozitii de arta. Orasul este cunoscut ca inima culturala si economica a Transilvaniei; asadar sigur nu o sa te plictisesti aici. Piata Unirii este punctul de plecare pentru toti turistii care doresc sa descopere Clujul in cateva zile; biserici, manastiri, parcuri si muzee asteapta sa fie luate la pas. Nu ratati Universtatea Babes Bolyai, Cetatuia si Gradina Botanica, repere importante pe harta orasului.

In fiecare an, cu ocazia organizarii Noptii Muzeelor, Palatul Banffy este deschis publicului larg; anual, cu aceasta ocazie mii de turisti calca pragul muzeului.

Muzeul National de Arta de la Cluj-Napoca a fost nominalizat la premiul EMYA pentru muzeul european al anului 1997.